Samsung Galaxy A34 5G își face apariția în noi randări credibile; Ar sosi în ianuarie 2023 pe nuanțe dinamice, atractive

Samsung Galaxy A34 5G își face apariția în noi randări credibile; Ar sosi în ianuarie 2023 pe nuanțe dinamice, atractive

Pe lângă seria de flagship-uri Galaxy S23, Samsung lucrează și la noi smartphone-uri midrange. Luna trecută vedeam pentru prima dată randări cu așa-zisul smartphone Galaxy A34 5G prin intermediul tipster-ului @OnLeaks. Acum telefonul și-a făcut apariția într-un alt set de imagini credibile pe site-ul celor de la TheTechOutlook. Se vehiculează că ar fi chiar randări oficiale, smartphone-ul fiind prezentat pe mai multe nuanțe atractive de această dată. Mai multe detalii avem în rândurile ce urmează.

Galaxy A34 5G ar aduce un display cu notch picătură în partea frontală. În spate se află un setup foto triplu, iar terminalul ar sosi pe nuanțe atractive. Pe lânga negru și violet, el ar sosi pe o nuanță verde luminoasă și una sidefată, care își schimbă culoarea în funcție de lumină. 

Publicația spune că Galaxy A34 5G va aduce un display AMOLED de 6.5 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90Hz. În mod interesant, compania sud-coreeană ar fi optat pentru un procesor MediaTek Dimensity 1080 în acest caz. Telefonul ar aduce și 6 GB de memorie RAM și 128 GB de stocare. În spate s-ar afla un senzor principal de 48 MP, iar în față o cameră selfie de 13 MP.

Asemeni predecesorului, Galaxy A34 5G ar aduce senzor pentru amprente integrat sub display, baterie de 5000 mAh și alimentare la 25W. Alături de acest model ar putea debuta și Galaxy A54 5G, telefon ce ar sosi cu un procesor Exynos 1380 sub capotă. 

Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published.